O intalnire ... nemaiintalnita

Mamă, îţi spun un secret dulce, dar să nu ştie tata. În seara asta am o întâlnire cu un băiat misterios. Sunt topită de emoţie, mărturisi Anca. Îl cheamă Bogdan.
- Era şi timpul, draga mea. Bobocul de floare s-a desfăcut. Şi cine poate opri parfumul să plece? Hai să facem un plan. Cu ce te îmbraci?
- Păi tocmai aici e necazul. Nu ştiu cu ce. Ajută-mă! o imploră Anca.
- Dacă zici că e misterios, atunci ia-ţi rochia mov cu gri şi pantofii negri. O să fii în ton cu privirea lui tainică. Îl dai gata în primele trei
minute, o asigură mama.
- Nu merge, mamă, oftă Anca. Este el mai enigmatic, dar are o căldură aparte, iar movul e prea agresiv pentru el. Trebuie ceva mai potrivit pentru
firea lui.
- Poftim, ia-ţi sarafanul roz, cu dungi maro, primi Anca al doilea sfat.
- Nici vorbă, Bogdan are o seriozitate aparte şi mă tem că rozul ar fi banal pentru el. Iar eu voi fi clasată la fel. Nu ţine. Of, în ce
încurcătură am intrat!
- Am găsit, fetiţa mea. Îmbracă-te cu deux-piece-ul negru cu roşu dacă zici că băiatul ăsta al tău e mai sobru.
- Ce spui tu, mamă! E nenorocire!
Nu-i place roşu nici în cantităţi mici. Aşa am auzit de la unele fete. E un băiat cerebral, care merge numai pe idei. Ce mă fac eu, că nu prea am
replici din astea filozofice. Hai, mamă, nu sta! Cu ce mă îmbrac?
- De, draga mamei, în situaţia asta
mă gândesc să te îmbraci cu rochia albastră în degrade. Şi cam asta e ultima mai de soi din garderoba ta.
- N-ai nimerit-o. Spunea o fată că-i place mai mult cerul înnorat decât cel senin. Nu rămâne decât să stau acasă.
Şi începu să plângă în hohote.
Odată cu ea, şi mama ei. Mare jale. Aşa le găsi domnul soţ şi tată, care intră cu veselia lui specifică în dormitorul fetei, da' care coborî instantaneu buna lui dispoziţie în bernă.
- Ce e, fetelor, de aruncaţi precipitaţii pe o vreme aşa de însorită? Vreţi să inundaţi camera?
- Ce ştii tu?! rupse taina doamna lui. Fata are o întâlnire cu un băiat şi nicio rochie nu se potriveşte cu
personalitatea lui. Asta e durerea!
- Stai puţin, fata mea. Spune-mi cu ce-ţi place ţie să te îmbraci mai mult?
- Păi, mie îmi place rochia de şcolăriţă din clasa a XII-a, care îmi este dragă şi acum. Cu pantofii sport cei albi şi ciorapii verzi.
- Tu trebuie să fii tu, fata mea. Nu trebuie să fii el. Ai înţeles? Îmbracă-te în şcolăriţă.
Deodată s-a risipit toată ceaţa din sufletul ei. Ce bine e să-i mai întrebi şi pe taţi!

Întrebări de baraj... sau baraj de întrebări
E ca un examen de absolvire. Cum să provoci prima întâlnire cu băiatul sau fata la care visezi de mult? Ce vocabular să foloseşti? Ce subiect să abordezi? Ce pete de farmec să arunci pentru ca celălalt să-ţi
propună, transpirat la despărţire, şi următoarea întâlnire? Care să fie dominanta de personalitate cu care să apari la prima întâlnire? Să fii mai tăcut sau mai volubil? Să zâmbeşti continuu sau să fii serios?
Te apucă ameţeala când te gândeşti cât de greu este să începi o relaţie care poate deschide perspective uimitoare de prietenie.
Aşa te trezeşti deodată în faţa dragostei. Şi apoi - de ce nu? - căsătoria de vis! „Fugi de-aici!
Mergi prea parte!" mă admonestează un băiat care îşi freacă mâinile de îngrijorare. „Pe mine mă interesează să găsesc formula aceea care să sune bine când invit o fată, ca să nu mă fac de râs. Asta vreau eu, nu nuntă."
Să ştii că are dreptate. Pentru că prima impresie contează şi, dacă se leagă ceva, atunci întâlnirea aceea intră în istorie. Iar cei doi, legaţi fedeleş în dragoste, se vor întoarce la acel moment de început ca la o
fântână cu cea mai bună apă de băut din comună.

O erată... lată
Să începem cu identificarea celor mai evidente greşeli din povestea celor mai aşteptate întâlniri. Adică acele stridenţe ale primelor acorduri nereuşite. Amintesc doar patru, pentru ca pe cele 899 să le găsiţi voi.
a) Aţi auzit de invitaţia pe suport zero? De obicei un băiat invită o fată pe care o observă de la distanţă, fără să facă parte din grupul de referinţă al fetei. Rezultatul cel mai posibil: refuz categoric. Sau „am o migrenă!" falsează ea. E ca o ploaie acidă, care stinge tot elanul său bărbătesc.
Suportul e zero, pentru că n-au existat ocazii în care cei doi să fi avut posibilitatea de a se cunoaşte indirect - prin exprimări, păreri, zâmbet, gesturi, atitudini în cadrul implicării lor în grup. Aşa, tam-nisam, doar că ţi-au plăcut ochii ei, s-o inviţi fără preaviz, parcă nu merge!
b) Apoi, mulţimea de emoţii, griji şi exces de pregătire, parcă e prea mult pentru cerinţele nivelului primei întâlniri. Este doar o tatonare a unei posibile confluenţe. Doar un început de cunoaştere, care nu angajează sentimente puternice. Este o întâlnire în care cei doi îşi exprimă valori care pot consona într-o aceeaşi viziune sau nu. De ce, mă rog, palpitaţii, conferinţe de presă ale părinţilor, „sfaturi avizate" de cum să calci bine la prima întâlnire şi câte alte deodorante emoţionale. Nu supralicitaţi prima întâlnire, dar nici nu ignoraţi un început, ce poate fi o faţă de masă a unui festin relaţional de vis.
c) Dar ce părere aveţi despre comunicarea de impresie la prima întâlnire? Îţi vine să îţi astupi urechile cu ceară. Auziţi vorbe: „Ştii de ce am ţinut să ne întâlnim în seara asta", spuse el afectat. „Mi-am dat seama că
nu pot să mai respir normal până nu îţi spun că îmi placi până la refuz. Viaţa mea se pare că nu are sens fără tine." Pentru ea... moment confuz. Aşa deodată, din prima, asta e o veritabilă declaraţie de dragoste înainte de a veni dragostea. „Pardon, stimabile", va zice ea, „ai greşit andrisantul."
Nu e momentul cuvintelor mari sau al mărturisirilor emoţionale, care din start poartă marca inflaţiei: ceva ce pare mult, dar e fără valoare.
d) Şi ultima erată. Să vorbim puţin despre acea dezlănţuire a vorbelor despre sine. „Când eu am fost şi am spus"... „Când am câştigat concursul de cel mai bun tenisman pe şcoală"...
„Nu a fost niciun an la şcoală în care să nu iau premiul întâi"... „Mie îmi place să fiu modest şi corect în tot ce fac"... „Nu cred că poate cineva să mă înşele în ceea ce priveşte..." sau „Când fac eu un lucru, nimeni nu are ce să-mi reproşeze" etc.
Nu trebuie să foloseşti decât douătrei expresii dintre acestea care umflă sinele ca pe o gogoaşă, şi te vei trezi că vorbeşti singur. Celălalt rămâne fără grai în faţa grozavei făloşenii, turnate pentru a declama importanţa de sine, şi pierderea va fi irecuperabilă.
Cam atât despre cele care nu au ce
căuta la prima întâlnire.

Retro
- Apropo, tată, îţi mai aduci aminte cum era îmbrăcată mama la prima întâlnire? îl chestionă Anca.
El făcu ochii mari şi se lovi peste frunte cu palma.
- Că bine zici. Am cunoscut-o când era în ultimul an la liceu şi a venit în uniforma de elev
conştiincios.
- Nu se poate! se alertă Anca. Şi de aici ţi se trage căsătoria!?!
- Se pare că da, zise tatăl Ancăi.
- Atunci trebuie să îmi schimb hainele imediat, zise fata îngrozită.
Mai bine îmi iau rochia mov cu gri. Nu vreau să păţesc ca tine.
Şi a fost o întâlnire... nemaiîntâlnită... cu final de nuntă - ceea ce înseamnă că nu haina contează.

Te apucă ameţeala când te gândeşti cât de greu este să începi o relaţie care poate deschide perspective uimitoare de prietenie.
Aşa te trezeşti deodată în faţa dragostei. Şi apoi - de ce nu? - căsătoria de vis!