- Cumi, veau să te întleb ţeva... Da' îţi ţpun la uleche.
- Ehe, umbli cu secrete? întrebă Cumi, zâmbind.
- Nu e seclet, da' băieţii lâd de mine, şi nu veau! Uite, ţpune-mi, noi unde stăm?
- Cum adică „unde stăm"?!? În blocul M3, de pe strada Macaralei.
- Ata tiu, la numălu' teisplejece.
- Vezi că ştii? Atunci de ce mă întrebi?
- Asa. Da' pisicălusii unde stau?
- Cine?!? întrebă Cumi mirată.
- Cred că nişte animale nemaivăzute, ceva între pisică şi, probabil, cal sau căluşei, zise Lupă amuzat, închipuindu-şi o mâţă cu copite sau un cal cu gheare şi coadă tărcată, care ar necheza „Miauu!"
- Veji? Am jis io că băieţii lâd, spuse Deţe necăjit.
- Hai, Deţe, nu te supăra, am glumit, încercă Lupă să-l împace.
- Ehei, frăţioare, tot eu te salvez, zise Dani generos. Pisicălusii sunt pescăruşi.
- Aha, se lămuri Cumi. Ce-i cu pescăruşii, Deţe, unde i-ai văzut?
- La male. Elau muţi, muţi si dzbulau si se opeau sus, sus, în ţel si Buni a jis că ţtau în chichilibu.
- În ce?!? Întrebă din nou Cumi nedumerită.
- În chi-chi-li-bu, spuse Deţe apăsat. Ţe e aia? Buni a jis că sunt mic si nu ţtiu eu. Nu au si pisicălusii casă? Asa o cheamă pe casa lol? Pe a mea o cheamă boc si ale etaze...
- Uşurel, uşurel, Deţe! pricepu Cumi în sfârşit. Tu stai, adică locuieşti, la bloc.
Pescăruşii sunt păsări. Casa lor se numeşte cuib. Acolo se adăpostesc de vânt şi de ploaie şi îşi ţin puişorii până se fac mari şi învaţă să zboare. Ce spuneai tu trebuie să fi e „echilibru", nu-i aşa?
- Da, asa a jis Buni. Pisicălusii elau în ţel si puteau...
- Se poate spune şi că pluteau în aer. Probabil că stăteau nemişcaţi, cu aripile întinse, adică erau în echilibru. Are dreptate Buni, e cam greu de explicat cum e cu echilibrul. Spunem că ne păstrăm echilibrul
atunci când stăm bine în picioare, fără să ne clătinăm într-o parte şi în alta, sau când putem merge, bine, drept. Aşa cum mergem pe stradă sau prin casă. Dar când te urci pe gărduleţul de beton de la parc, acela îngust, ca să poţi să mergi, întinzi mâinile, aşa cum întind păsările aripile, şi ridici când o mână, când cealaltă, ca să nu cazi. Se spune că îţi păstrezi echilibrul. Asta se învăţa. Sunt oameni care pot să meargă şi pe sârmă, fără să cadă. La circ. Se numesc echilibrişti.
- La ţilc? Atolo unde... ăă...
- Exact. Fugi la Buni şi aranjează. Poate ne ia şi pe noi! spuse Dani, zâmbind.
- Ehe, umbli cu secrete? întrebă Cumi, zâmbind.
- Nu e seclet, da' băieţii lâd de mine, şi nu veau! Uite, ţpune-mi, noi unde stăm?
- Cum adică „unde stăm"?!? În blocul M3, de pe strada Macaralei.
- Ata tiu, la numălu' teisplejece.
- Vezi că ştii? Atunci de ce mă întrebi?
- Asa. Da' pisicălusii unde stau?
- Cine?!? întrebă Cumi mirată.
- Cred că nişte animale nemaivăzute, ceva între pisică şi, probabil, cal sau căluşei, zise Lupă amuzat, închipuindu-şi o mâţă cu copite sau un cal cu gheare şi coadă tărcată, care ar necheza „Miauu!"
- Veji? Am jis io că băieţii lâd, spuse Deţe necăjit.
- Hai, Deţe, nu te supăra, am glumit, încercă Lupă să-l împace.
- Ehei, frăţioare, tot eu te salvez, zise Dani generos. Pisicălusii sunt pescăruşi.
- Aha, se lămuri Cumi. Ce-i cu pescăruşii, Deţe, unde i-ai văzut?
- La male. Elau muţi, muţi si dzbulau si se opeau sus, sus, în ţel si Buni a jis că ţtau în chichilibu.
- În ce?!? Întrebă din nou Cumi nedumerită.
- În chi-chi-li-bu, spuse Deţe apăsat. Ţe e aia? Buni a jis că sunt mic si nu ţtiu eu. Nu au si pisicălusii casă? Asa o cheamă pe casa lol? Pe a mea o cheamă boc si ale etaze...
- Uşurel, uşurel, Deţe! pricepu Cumi în sfârşit. Tu stai, adică locuieşti, la bloc.
Pescăruşii sunt păsări. Casa lor se numeşte cuib. Acolo se adăpostesc de vânt şi de ploaie şi îşi ţin puişorii până se fac mari şi învaţă să zboare. Ce spuneai tu trebuie să fi e „echilibru", nu-i aşa?
- Da, asa a jis Buni. Pisicălusii elau în ţel si puteau...
- Se poate spune şi că pluteau în aer. Probabil că stăteau nemişcaţi, cu aripile întinse, adică erau în echilibru. Are dreptate Buni, e cam greu de explicat cum e cu echilibrul. Spunem că ne păstrăm echilibrul
atunci când stăm bine în picioare, fără să ne clătinăm într-o parte şi în alta, sau când putem merge, bine, drept. Aşa cum mergem pe stradă sau prin casă. Dar când te urci pe gărduleţul de beton de la parc, acela îngust, ca să poţi să mergi, întinzi mâinile, aşa cum întind păsările aripile, şi ridici când o mână, când cealaltă, ca să nu cazi. Se spune că îţi păstrezi echilibrul. Asta se învăţa. Sunt oameni care pot să meargă şi pe sârmă, fără să cadă. La circ. Se numesc echilibrişti.
- La ţilc? Atolo unde... ăă...
- Exact. Fugi la Buni şi aranjează. Poate ne ia şi pe noi! spuse Dani, zâmbind.