autor: psiholog Zenobia Niculita
În studiile cu privire la cele mai fericite evenimente din viata indivizilor, exista unul care câstiga detasat inimile si evaluarile persoanelor adulte. În mod surprinzator (sau nu!), acesta nu este nici ziua nuntii,
nici prima declaratie de dragoste, absolvirea sau reusita profesionala a unei mari promovari. Evenimentul care trezeste cele mai fericite amintiri în sufletul celor mai multi dintre cei intervievati este minunea nasterii unui
copil. Momentul venirii pe lume a unei fiinte atât de mult asteptate este evenimentul cel mai încarcat de duiosie pentru cei mai multi dintre aceia carora le-au fost acordate privilegiul si responsabilitatea de a deveni parinti.
Totusi acest eveniment, desi învaluit în cele mai frumoase sentimente umane, este departe de a fi o poveste zugravita în cele mai frumoase culori. Realitatea nasterii implica alegeri dificile, eforturi care testeaza limitele umane, durere si rezultate neprevazute, toate învaluite într-un vârtej emotional de-a dreptul ametitor.
Lectii de fiziologie... pe viu
Nasterea, ca „proces prin care fetusul face tranzitia de la viata intrauterina la lumea extrauterina"1, este un complex de transformari fizice, bio-chimice, endocrinologice si psihice atât pentru mama, cât si pentru copil. Este evenimentul pentru care aceste doua fiinte s-au pregatit împreuna timp de aproximativ noua luni, dar caruia trebuie sa-i faca fata în modalitati diferite.
În cazul mamei, întregul organism trece prin faze succesive care conduc la expulzarea fatului si la încetarea sarcinii. Este un proces care se pregateste cu câteva saptamâni înainte de declansare si poate dura între 4 si 24 de ore, cu mari variatii. Înainte de declansarea propriu-zisa a procesului, au loc contractii periodice slabe, care pregatesc tonusul muscular al uterului pentru „marea încercare". Tot înainte cu câteva saptamâni, fatul, „echipajul intern al mamei", se asaza în pozitia potrivita pentru nastere, cu capul în jos. Mecanismul de declansare a nasterii, desi îndelung studiat, nu este înca pe deplin elucidat. Se pare ca la acesta contribuie o serie de hormoni materni, ca progesteronul si ocitocina, dar si fatul însusi. Este ca si cum, dupa un ceas necunoscut, atât organismul matern, cât si copilul stiu ca a venit momentul marii calatorii dinspre viata
dinauntru înspre viata dinafara, o calatorie care este departe de a fi usoara sau lipsita de peripetii.
Prima faza a nasterii este cea mai lunga si îsi merita pe deplin numele de travaliu. În aceasta faza, sub presiunea contractiilor uterine din ce în ce mai dese si de durata mai mare, cervixul (partea de la intrarea uterului care a fost închisa pe toata perioada sarcinii, pastrând în siguranta fatul) se dilata pentru a-i permite copilului sa se încadreze în canalul nasterii. Este o perioada dificila pentru mama din moment ce, în timpul unei nasteri naturale, fiecare contractie este însotita de durere, care este resimtita la intensitati diferite de fiecare mama.
În orice caz, desi implica un bebelus în devenire, aceasta faza a nasterii nu este „o joaca de copil", ci un proces care solicita intens mama atât fizic, cât si sihic.
În cea de-a doua faza, cervixul este complet dilatat si fatul este împins înainte pentru a fi expulzat în lumea exterioara. Aceasta faza implica un efort puternic din partea mamei, dar si din partea copilului, care se rasuceste pentru a-si facilita trecerea cât mai usoara spre lumea exterioara. Acesta este momentul culminant pentru bebelus, moment care presupune o serie de schimbari majore. Brusc, la iesirea din corpul matern, mediul exterior se transforma dintr-unul lichid într-unul gazos, temperatura scade dramatic - de la cea a corpului matern la cea a mediului înconjurator -, simturile obisnuite cu lumina difuza, zgomotele interne ale mamei si mediul cald si catifelat al uterului matern sunt asaltate din toate directiile de stimuli nemaiîntâlniti, fluxul de hrana si oxigen care venea direct de la mama prin intermediul cordonului ombilical este întrerupt. Este ca si cum, dupa un efort considerabil, o mâna nevazuta l-a aruncat pe micul erou într-o lume necunoscuta care îi patrunde în întreaga fiinta fara sa bata la usa. Toate acestea pot aparea extrem de stresante, traumatizante chiar pentru o fiinta atât de plapânda, mai ales daca se ia în considerare si cantitatea mare de hormoni ai stresului (adrenalina si noradrenalina) pe care bebelusul îi elibereaza în timpul nasterii. Dar tocmai acesti hormoni par sa ajute nou-nascutul în a supravietui procesului nasterii. Ei ajuta la eliberarea lichidului din plamâni pentru a face respiratia posibila, cresc fluxul de sânge catre organele vitale si cresc
metabolismul pentru a usura adaptarea la lumea în care tocmai a... iesit.
Începând din acest moment, separarea dintre mama si bebelus s-a produs în mod ireversibil si ambele fiinte au sarcina dificila de a se adapta la schimbarile majore prin care tocmai au trecut. Pentru mama, urmeaza a treia faza a sarcinii care presupune eliminarea placentei si a tuturor membranelor care au asigurat protectia si legatura cu fatul de-a lungul sarcinii. Comparabil cu experientele prin care tocmai a trecut,
aceasta etapa este sensibil mai scurta si mai putin dureroasa.
În acelasi timp, în cazul în care nasterea are loc în interiorul unei institutii sanitare, bebelusul este supus unor teste simple care sunt menite sa evalueze starea sa de sanatate la 60 de secunde, la 5 minute si la 10
minute dupa nastere. Dezvoltat de Virginia Apgar în 1953, scorul APGAR evalueaza ritmul inimii, respiratia, tonusul muscular, reflexele si culoarea pielii.2 În functie de rezultatele acestor teste simple, bebelusul poate fi redat mamei pentru o prima întâlnire sau poate fi asistat de catre personalul medical, în cazul unor probleme de sanatate sau complicatii aparute în timpul nasterii.
Alternative
Spre deosebire de secolele trecute, nasterea ca proces medical si social si-a modificat multe dintre atribute. De exemplu, cu o suta de ani în urma, în multe locuri ale lumii, nasterea acasa, asistata de rude sau de o moasa, era procedura standard. Astazi, în multe dintre tarile lumii, venirea pe lume a unui nou-nascut se realizeaza în spitale sau în centre specializate si este asistata de o echipa de specialisti dotati cu proceduri medicale si tehnice, care fac posibila supravietuirea unor bebelusi care pâna nu demult nu aveau nicio sansa reala la viata.
Mai mult decât atât, informatiile medicale disponibile fac posibile interventii alternative la procesul nasterii naturale. Astfel, nasterea poate fi asistata medicamentos pentru a înlatura sau a diminua durerile mamei. De asemenea, în diferite situatii (suferinta fetala, diferite conditii ale mamei, pozitie necorespunzatoare a fetusului în uter, malformatii ale placentei etc.) exista posibilitatea unei operatii cezariene, prin care fatul este scos din uter.
Avantajele acestei proceduri sunt de necontestat într-o serie de situatii care ar avea un final tragic în lipsa interventiei.
Exista si un revers al monedei în cazul acestor alternative la nasterea naturala. Tot mai multi specialisti vorbesc despre o suprautilizare a operatiilor cezariene si a metodelor medicamentoase de suprimare a durerii,
cu efecte deloc neglijabile atât asupra mamei, cât si asupra nou-nascutului.
De exemplu, în cazul unei cezariene, mama are nevoie de o perioada de recuperare mai mare, exista un risc mai ridicat de depresie postnatala si de infectie, în timp ce fatul este afectat de anestezicele injectate mamei si nu mai dezvolta un nivel ridicat al hormonilor stresului care îi sunt necesari pentru a se adapta la noul mediu de viata si, astfel, prezinta un risc mai mare de tulburari respiratorii. Toate aceste observatii
demonstreaza necesitatea unei decizii responsabile cu privire la conditiile si tipul de nastere, responsabilitate atât din partea specialistilor, cât si a parintilor. A fi parinte înseamna a face alegeri, si una dintre primele alegeri este cea referitoare la tipul nasterii. Nu exista o metoda care sa fie potrivita pentru orice femeie si nici macar pentru orice sarcina a aceleiasi femei. Ca orice alegere, si cea în privinta nasterii prezinta punctele ei pozitive si cele negative, pe care parintii trebuie sa si le asume în mod constient si responsabil.
Despre furtuni
În zilele noastre, adultii care se pregatesc pentru a fi parinti beneficiaza de o cantitate enorma de informatie, care îi pregateste pentru ceea ce va urma. Eliberati de sub tirania superstitiilor si a ignorantei, ei pot lua
decizii responsabile cu privire la procesul nasterii. Totusi, atunci când acesta se declanseaza, chiar si cei mai bine pregatiti parinti tind sa fie luati prin surprindere. Nu este vorba de faptul ca fenomenele care se petrec ar fi greu de perceput sau de înteles, ci de faptul ca nici chiar cele mai atent alese cuvinte nu pot descrie natura coplesitoare a senzatiilor fizice si a emotiilor pe care tocmai le experimenteaza.
Pentru mama, este ca si cum si-ar simti corpul prada unor forte care se afla dincolo de controlul constient.
Pentru unele femei, durerea travaliului poate fi coplesitoare, pentru altele teama de complicatii si anxietatea pot atinge niveluri alarmante. Studiile au aratat ca sprijinul partenerului în timpul nasterii contribuie la
diminuarea acestor emotii negative si se asociaza cu travalii mai scurte.
De multe ori, nasterea este neprevazuta si departe de scenariul din mintea ambilor parinti. Daca ceea ce se petrece este neasteptat sau apar complicatii, ei se pot simti vinovati fata de nou-nascut.
Toate acestea, alaturi de bucuria enorma, anticiparea, dragostea si duiosia care îi anima si îi motiveaza pe parinti, formeaza o adevarata furtuna emotionala, ce va actiona ca o pecete care le va imprima pentru totdeauna în suflet momentul primei întâlniri cu fiinta care tocmai le schimba radical si iremediabil viata. Din nefericire, emotiile celui mult asteptat ramân un neelucidat si fascinant mister.
Dupa furtuna
Dupa ce bucuria cea mai înalta si durerea cea mai profunda asociate nasterii au trecut, atât mama, cât si nou-nascutul îsi vor începe procesul de adaptare la o noua etapa a existentei.
Pentru mama, aceasta poate însemna trecerea printr-o „vale emotionala", intitulata în termeni medicali depresie post partum. Poate ca este vorba despre schimbarile hormonale majore, de dificultatea adaptarii la noi
functii ale organismului, de stresul noilor îndatoriri, de singuratate, de sentimentul acut de pierdere a unei comori atât de pretioase pe care a purtat-o timp de noua luni sau de toate acestea la un loc.
Oricare ar fi cauza, aceasta este o perioada de vulnerabilitate pentru mama, un timp în care sprijinul celor dragi trebuie sa fie constant, ajutorul oferit fara a fi impus, iar prezenta cât mai discreta. Oricare
ar fi greutatile, aceasta perioada care urmeaza emotionantului moment al nasterii reprezinta o „luna de miere" în care copilul abia venit pe lume ancoreaza întreaga admiratie si împlinire a parintilor. A fost nevoie
de o despartire nu tocmai usoara pentru aceasta întâlnire mult asteptata.
Cât despre cel mic, dupa marea trecere a nasterii, fiecare clipa reprezinta un pas dintr-o aventura fascinanta pe care o numim... viata.