Pisica în literatură şi arta

    De-a lungul timpului, câţiva motani au devenit faimoşi în poveştile bunicilor, depănate la gura sobei, în auzul nepoţilor. Acolo, în poveşti, motanul cotoşman pare un cavaler medieval sfătos, uneori gata să se dueleze cu căpcăunii, dar cel mai adesea... amator de glume. El îl mângâie pe cititor cu coada, îl zgârie crunt pe adversarul din poveste, întotdeauna la fel de pasionat şi imprevizibil.
    Isprăvile motanilor celebri confirmă părerea populară că neamul pisicesc are inteligenţă şi îndrăzneală. Plăsmuite de fantezia mulţimii, în decursul secolelor, apoi cizelate de scriitori şi îmbrăcate în forme de stil, poveştile motanilor faimoşi au reflectat năzuinţele oamenilor.
    Motanul cel mai „bogat" în vârstă s-a numit Tibert. De naţionalitate franceză şi de cetăţenie universală, el poate fi socotit primul născut al literaturii despre pisici şi, probabil, cel mai vestit. Năzdrăvanul motan Tibert iese învingător din toate capcanele pe care i le întinde vulpoiul Renard. Povestea a făcut înconjurul lumii şi a trezit interesul multor scriitori. Dar, dacă n-aţi auzit încă despre Tibert, cu siguranţă aţi auzit mai multe despre Motanul Încălţat, personajul unei poveşti mult ascultate de copiii tuturor generaţiilor.

    Pisica în proverbe

    Vă propun acum, dragi prieteni, să urmărim pisica în proverbe. Ştiţi voi ce sunt proverbele? Sunt nişte vorbe din bătrâni, care scot în evidenţă un adevăr pe care oamenii l-au constatat de-a lungul timpului. Proverbul are valoare de învăţătură. În vorbirea curentă, mulţimea proverbelor referitoare la pisică arată ce loc important ocupă acest animal în gândurile şi sensibilitatea omului.
    Curăţenia corporală este o însuşire pe deplin recunoscută în proverbe. Sintagma românească: „Parcă l-a lins pisica", se întâlneşte şi la alte popoare. Amintiţi-vă de modul în care se curăţă o pisicuţă. Sistematic, fără grabă, ea îşi spală fiecare porţiune de blană, îşi curăţă unghiuţele şi are deosebită grijă să fie întotdeauna curată.
Hărnicia de a prinde şoareci transmisă de părinţi puilor, este lăudată în proverbul: „Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă". Englezii spun: „Cum e pisoiul aşa va fi cotoiul". Numai poeţii, nu şi gospodarii, s-au înduioşat de suferinţele şoarecelui prins în ghearele pisicii, căci proverbul spune: „Când pisica nu-i acasă, şoarecii joacă pe masă!" Pânda tăcută, răbdarea îndelungă, tactul desăvârşit al pisicii la prinderea şoriceilor sunt lăudate în mod indirect de proverbul: „Pisica cu clopoţei nu mai prinde şoaricei!"
    Memoria şi înţelepciunea practică a pisicii sunt calităţi vizibile în comportarea ei obişnuită. Din prudenţă, pisica nu vrea să-şi ude labele, deşi îi plac mult peştii. Tot din prudenţă, dar şi ca să îi scoată în evidenţă memoria, se spune: „Odată opărită, pisica se teme şi de apă rece".
    Nu trebuie să pui la încercare nervii unui om blajin, căci „pisica blândă zgârie rău". Mama şoriceilor le dă poveţe puilor ei: „Nu trezi motanul care doarme". Voi copii, trebuie să înţelegeţi din acest proverb că nu este bine să insistaţi într-o problemă delicată, mai ales dacă vi se atrage atenţia asupra ei.
Cert e că proverbele lumii au găsit în neamul pisicii un izvor de înţelepciune şi umor, în continuă reînnoire.

    Pisica şi personalităţile lumii

    Vă invit să vedem acum ce oameni celebri au intrat, împreună cu pisicile lor, în legendă.
    Cardinalul Richelieu, care a trăit în secolul al XVII-lea, o ţinea lângă biroul de lucru, pe Rita, pisica favorită. Într-o cameră apropiată, exista şi o „pisicărie", în care, în cursul dimineţii, marele om politic francez se amuza jucându-se cu pisoii.
Un poet a omagiat postum această pasiune a cardinalului:
„În rarele şi scurtele momente,
Care-nsemnau şi o intermitenţă a luptelor politice în toi,
Doar coşul cu fermecători pisoi distra pe încruntata Eminenţă".

    Altă legendă spune că marele savant Newton ţinea uşa cabinetului său închisă, ca să nu-l deranjeze vizitatorii. Însă el făcuse în marginea de jos a uşii o gaură suficient de mare ca să se poată strecura prin ea, înăuntru, pisica preferată.

    Şi scriitorii români au iubit animalele, care le-au fost tovarăşi de joacă în copilărie. În bojdeuca sa din dulcele târg al Ieşilor, Ion Creangă aducea mâţe cu duiumul, de dragul celor din Humuleştii copilăriei lui năzbâtioase.
George Călinescu a aflat, nu ştim de unde, numele acestei „turme de pisici", botezate cu nume omeneşti: Tiţa, Siţa, Florica, Bălănica, Miţulica, Tărcata, Suru, Ghiţă, Vasilică, Todirică - pe care le muştruluia, învăţându-le să-şi aştepte rândul la mâncare, iar pe motanul Suru, chiar să sară pe clanţă şi să deschidă uşa. Vizitându-şi odată colegul de şcoală humuleşteană, Smărăndiţa Popii a văzut cu uimire cum, la o strigare a lui Ion Creangă, „douăzeci de mâţe năvăliră cu cozile ridicate în sus şi săriră pe braţele şi umerii stăpânului, acoperindu-l cu totul în blănurile lor".
    În camera sa cotropită de sărăcie, Eminescu încă mai găsea puterea de a glumi pe seama mizeriei. Sărmanul Dionis, de care cei mai mari dintre voi aţi auzit poate, îşi cheamă la taifas motanul, ca pe un frate de suferinţă, întrerupându-i „torsul" monoton şi filozofic:
„... Şi motanul toarce-n sobă de blazat ce-i.
- Măi motane,
Vino-ncoa' să stăm de vorbă, unice amic şi ornic.
De-ar fi-n lume-un stat de mâţe, zău că-n el te-aş pune vornic
Ca să ştii şi tu o dată boieria ce-i, sărmane!

Oare ce gândeşte hâtrul, de stă ghem şi toarce-ntr-una?
Ce idei se-nşiră dulce în mâţeasca-i fantezie?"...

    La Cenaclul Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, „pisicile întâmpinau scriitorii încă de la uşă, se plimbau nestingherite printre grupuri ori se aciuiau în timpul lecturii pe divanul doamnelor".
Greu bolnav la pat, pictorul Ştefan Luchian îşi consola durerile cu florile pe care le aşternea genial pe pânză, şi cu motanul său drag, aflat mereu în preajmă.
Pentru George Enescu, ascultătorul cel mai devotat al repetiţiilor zilnice era o pisică.
    Aşadar, dragii mei, pisica a fost şi încă mai este un personaj important în viaţa oamenilor, de la cei mai importanţi până la fiecare dintre noi care iubim animalele şi mai ales pisicuţele.
    Dacă aveţi acasă o pisicuţa şi o îndrăgiţi mult, dacă face parte din grupul vostru de prieteni, povestiţi-ne şi nouă întâmplări hazlii petrecute împreună cu ea.