autor dr. Dan Rusu

Efecte pe termen lung

Alimentaţia, prin definiţia ei mai pompoasă (sau poate o nedreptăţim spunând astfel), este ştiinţa relaţiilor biologico-medicale dintre produsele alimentare şi om, în
toată complexitatea lor. Alimentaţia are o influenţă considerabilă asupra organismului, influenţă care, cel mai frecvent, nu-şi dezvăluie întotdeauna imediat efectele, ci cumulativ în timp.
Pentru realizarea unui bilanţ echilibrat între ceea ce metabolizează şi ceea ce primeşte omul din mediul ambiant, este necesară o condiţie de bază, şi anume ca raţia alimentară
să conţină toate trofinele esenţiale şi în cantitate suficientă. Când mediul îi oferă un aport alimentar optim, organismul poate constitui depozite pentru unele trofine (lipide, vitamine,
glucide, elemente minerale etc.).

Înţelepciune posedată prin reflex sau la alegere

Studii aprofundate au demonstrat că la animale capacitatea de discriminare între produsele alimentare incomplete în trofine sau chiar nocive şi cele utile se instalează rogresiv şi prin comparaţii, un rol determinant jucându-l proprietăţile organoleptice (gust, miros, aspect etc.) ale alimentelor. Astfel, dacă rozătoarelor dintr-un experiment i se oferă diferite alimente separat, ele îşi alcătuiesc un regim echilibrat, în concordanţă cu necesităţile.
Mai mult, rozătoarele cu tulburări endocrine experimentale îşi selectează alimentele în sensul captării elementului care lipseşte. Numeroase experimente din ultimele decenii u infirmat teoria „self selecţiei", după care omul reuşeşte să se alimenteze adecvat, judecând doar după proprietăţile organoleptice ale limentelor, adică în funcţie de plăcere - gust, miros etc. Oamenii trebuie să-şi folosească funcţiile corticale superioare pentru a realiza ceea ce aceste animale îndeplinesc perfect din
reflex.

Exemple de „aşa nu!"

Condorii sunt păsările cu cea mai mare anvergură a aripilor, închipuiţi-vă: 3m! Cu asemenea aripi, le vine foarte uşor să planeze la mari înălţimi duşi de vânt, neavând nevoie pentru asta de muşchi foarte
dezvoltaţi, totuşi, ca toţi vulturii, ei au un văz excelent. Cei care vor să prindă un condor se bazează pe aceste două elemente şi iată cum rocedează: aşază undeva în câmpie mâncarea preferată a condorilor şi aşteaptă ascunşi ca vreunul „cu ochi de vultur" s-o observe. După ce condorul a mâncat cât a putut, vânătorul iese din ascunzătoare i-l prinde cu uşurinţă pentru că a mâncat atât de mult încât nu mai reuşeşte să-şi ia zborul!
Broaştele ţestoase sunt apărate eficient de „armura" lor atâta vreme cât la nevoie se pot retrage în ea.
Dar când găseşte mâncarea care-i place foarte mult, broasca mănâncă atât de mult încât nu se mai poate retrage în carapace, devenind în felul acesta vulnerabilă la atacurile
duşmanilor!
Cred că sunt de prisos comentariile în ceea ce priveşte cantitatea optimă de mâncare necesară la o masă. O persoană avizată în domeniu recomanda să ne ridicăm de la masă cu senzaţia că, dacă am vrea, am putea mânca încă o cantitate bunicică.

Care-i „dovleacul" tău?

Un episod foarte interesant se petrece în Africa. Dacă vor să prindă o anumită specie de maimuţe, băştinaşii procedează astfel: fac o gaură într-un dovleac, îl golesc de conţinut şi-l umplu cu alune proaspăt prăjite. Apoi îl expun seara într-un loc la îndemâna maimuţelor. Dacă vreuna descoperă „comoara", se aşază lângă ea şi începe să mănânce. Dimineaţa, vânătorii se apropie cu zarvă mare de locul cu pricina. Maimuţa, speriată, bagă mâna în dovleac, prinde cât de multe alune poate, le ţine strâns şi încearcă s-o ia la fugă. Din nefericire pentru ea, mâna plină cu alune nu mai vrea să iasă din dovleac, pentru că băştinaşii au făcut gaura inteligent de strâmtă.
Până să ia hotărârea de a da drumul alunelor fatale, maimuţa este prinsă.
Adesea, şi oamenii, în loc să folosească inteligenţa pentru a-şi asigura în mod echilibrat hrana, exagerează cu ceea ce le... place.
Am văzut de multe ori persoane care, deşi încercau într-un fel să scape, ţineau încă „strâns în mână" tot felul de produse mai puţin sănătoase, dar care satisfăceau gustul. Persoanele care suferă de afecţiuni hepatice se agită cu mâna prinsă în „dovleacul" de cartofi prăjiţi şi ochiuri, persoanele cu ulcer nu deschid pumnul cu ardei iuţi, iar cei care suferă de vreo afecţiune a colonului n-ar da drumul „în ruptul capului" alimentelor ultrarafinate!
Cardiacii şi hipertensivii întârzie cronic lângă „dovleacul" cu frişcă, smântână şi cărnuri grase (numai bune pentru ateroscleroza coronară), iar alţii nu renunţă la sticla cu vin sau băuturi tari nici să-i „pici cu ceară"!
Există totuşi unii care, atunci când aud zarvă (simptome prevestitoare bolii), sunt în stare să-şi deschidă pumnul şi să se depărteze în grabă. Mai puţini sunt cei care „părăsesc dovleacul" din prevedere, înainte ca simptomele alarmante să se facă auzite.
Eu şi tu din ce categorie facem parte? Încă stăm lângă vreun „dovleac" sau deja ne depărtăm în grabă?