Vitaminele - definiţie şi tipuri
Vitaminele sunt substanţe organice naturale de
care organismul are nevoie în cantităţi foarte mici,
miligrame sau micrograme, dar de care nu se poate lipsi.
Pentru că nu le poate sintetiza singur, organismul trebuie să
şi le procure din alimente. Vitaminele nu constituie o sursă
de energie şi nici nu sunt folosite ca elemente constructive
ale materiei vii. Ele joacă un rol indispensabil în funcţionarea
enzimelor, asigurând desfăşurarea unor procese vitale.
Se cunosc vitaminele liposolubile (care se dizolvă în
grăsimi), şi anume: A, D, E şi K, şi vitaminele hidrosolubile
(care se dizolvă în apă): C şi vitaminele din grupul B.
Vitamina A mai este numită şi retinol deoarece este
indispensabilă vederii. Ea condiţionează funcţia normală a
pielii şi a mucoaselor, imunitatea, dezvoltarea oaselor şi a
dinţilor.
Vitamina D (calciferol) acţionează la nivelul intestinului,
oaselor, rinichilor şi muşchilor, stimulând absorbţia calciului
şi a fosforului din intestin, menţinerea unei proporţii
corespunzătoare de calciu în oase.
Vitamina E, numită şi tocoferol, are rol de antioxidant.
La om, deficienţa de vitamină E se poate manifesta prin
anemie, mai ales la copiii prematuri, iar la adulţi, prin
tulburări neurologice. Lipsa vitaminei E determină la
animale sterilitatea şi avortul spontan.
Vitamina K, numită şi antihemoragică, joacă un rol
esenţial în procesul coagulării sângelui şi este necesară
pentru formarea proteinelor din plasmă, oase şi rinichi.
Vitamina B1, numită şi tiamină, este indispensabilă
pentru funcţionarea unor enzime care asigură producerea
energiei din glucoză. Deficienţa avansată de tiamină -
vestita boală Beri-beri - implică tulburări grave ale aparatului
cardiovascular şi ale sistemului nervos.
Vitamina B2 mai este numită şi riboflavină şi are rol
important în metabolismul energetic şi al proteinelor.
Deficienţa de vitamina B2 duce iniţial la apariţia unor fisuri ale
pielii în jurul gurii şi nasului, la inflamaţia limbii, seboree etc.
Vitamina B6 mai este numită piridoxină şi are un rol
important în metabolismul aminoacizilor, al unor vitamine
şi al hemoglobinei.
Vitamina B12 este vitamina cu cea mai mare moleculă
şi singura care conţine în structura ei un metal, şi anume
cobaltul, fapt pentru care a şi fost denumită cobalamină.
Vitamina B12 este esenţială în maturizarea globulelor roşii şi
în formarea învelişului de mielină al nervilor. Deficienţa de
cobalamină se manifestă în principal prin anemie şi tulburări
neurologice.
Vitamina PP se numeşte aşa de la
proprietatea ei de a preveni pelagra. Ea
se întâlneşte sub două forme, niacina
(numită şi niacinamidă) şi acidul nicotinic.
Vitamina PP are diverse roluri în metabolismul energetic,
metabolismul colesterolului şi al altor grăsimi.
Necesarul de vitamine
Deşi nutriţioniştii au stabilit necesarul zilnic de
vitamine în diferite unităţi, cunoaşterea acestor doze nu
are importanţă pentru populaţia generală. În condiţii
normale, asigurarea raţiei de vitamine este realizată
printr-o alimentaţie echilibrată şi diversificată. Necesarul
de vitamina C va fi asigurat prin consumul zilnic de fructe
şi legume proaspete, bogate în această vitamină. Cu rare
şi bine justificate excepţii, care sunt de resortul medicilor,
suplimenţii vitaminici sunt inutili.
Substanţele minerale
Mineralele de care organismul are nevoie în cantităţi
relativ mari sunt numite macroelemente. Din categoria
aceasta fac parte: sodiul şi clorul, calciul şi fosforul,
magneziul şi potasiul. Mineralele de care organismul
are nevoie în cantităţi extrem de mici sunt numite
microelemente. Din categoria microelementelor fac parte:
fierul, zincul, iodul, fluorul, cuprul, manganul, seleniul,
cobaltul, cromul, molibdenul.
Rolul mineralelor
Elementele minerale joacă diverse roluri deosebit de
importante pentru organism. Sodiul şi potasiul controlează
absorbţia, distribuţia, reţinerea şi eliminarea apei în şi din
organism. Potasiul intervine în desfăşurarea normală a
activităţii muşchilor.
Calciul şi fosforul sunt elementele care conferă oaselor
rigiditatea caracteristică. Calciul are un rol esenţial în
funcţionarea muşchilor şi a nervilor.
Fierul este un element de primă importanţă pentru
formarea hemoglobinei din globulele roşii.
Iodul este un element esenţial al hormonilor tiroidieni care
influenţează decisiv dezvoltarea intelectuală.
Deşi în cantităţi limitate, mineralele sunt prezente în cele
mai diverse alimente. De aceea, asigurarea unei alimentaţii
variate este condiţia majoră a satisfacerii necesităţilor
organismului.
Vitaminele sunt substanţe organice naturale de
care organismul are nevoie în cantităţi foarte mici,
miligrame sau micrograme, dar de care nu se poate lipsi.
Pentru că nu le poate sintetiza singur, organismul trebuie să
şi le procure din alimente. Vitaminele nu constituie o sursă
de energie şi nici nu sunt folosite ca elemente constructive
ale materiei vii. Ele joacă un rol indispensabil în funcţionarea
enzimelor, asigurând desfăşurarea unor procese vitale.
Se cunosc vitaminele liposolubile (care se dizolvă în
grăsimi), şi anume: A, D, E şi K, şi vitaminele hidrosolubile
(care se dizolvă în apă): C şi vitaminele din grupul B.
Vitamina A mai este numită şi retinol deoarece este
indispensabilă vederii. Ea condiţionează funcţia normală a
pielii şi a mucoaselor, imunitatea, dezvoltarea oaselor şi a
dinţilor.
Vitamina D (calciferol) acţionează la nivelul intestinului,
oaselor, rinichilor şi muşchilor, stimulând absorbţia calciului
şi a fosforului din intestin, menţinerea unei proporţii
corespunzătoare de calciu în oase.
Vitamina E, numită şi tocoferol, are rol de antioxidant.
La om, deficienţa de vitamină E se poate manifesta prin
anemie, mai ales la copiii prematuri, iar la adulţi, prin
tulburări neurologice. Lipsa vitaminei E determină la
animale sterilitatea şi avortul spontan.
Vitamina K, numită şi antihemoragică, joacă un rol
esenţial în procesul coagulării sângelui şi este necesară
pentru formarea proteinelor din plasmă, oase şi rinichi.
Vitamina B1, numită şi tiamină, este indispensabilă
pentru funcţionarea unor enzime care asigură producerea
energiei din glucoză. Deficienţa avansată de tiamină -
vestita boală Beri-beri - implică tulburări grave ale aparatului
cardiovascular şi ale sistemului nervos.
Vitamina B2 mai este numită şi riboflavină şi are rol
important în metabolismul energetic şi al proteinelor.
Deficienţa de vitamina B2 duce iniţial la apariţia unor fisuri ale
pielii în jurul gurii şi nasului, la inflamaţia limbii, seboree etc.
Vitamina B6 mai este numită piridoxină şi are un rol
important în metabolismul aminoacizilor, al unor vitamine
şi al hemoglobinei.
Vitamina B12 este vitamina cu cea mai mare moleculă
şi singura care conţine în structura ei un metal, şi anume
cobaltul, fapt pentru care a şi fost denumită cobalamină.
Vitamina B12 este esenţială în maturizarea globulelor roşii şi
în formarea învelişului de mielină al nervilor. Deficienţa de
cobalamină se manifestă în principal prin anemie şi tulburări
neurologice.
Vitamina PP se numeşte aşa de la
proprietatea ei de a preveni pelagra. Ea
se întâlneşte sub două forme, niacina
(numită şi niacinamidă) şi acidul nicotinic.
Vitamina PP are diverse roluri în metabolismul energetic,
metabolismul colesterolului şi al altor grăsimi.
Necesarul de vitamine
Deşi nutriţioniştii au stabilit necesarul zilnic de
vitamine în diferite unităţi, cunoaşterea acestor doze nu
are importanţă pentru populaţia generală. În condiţii
normale, asigurarea raţiei de vitamine este realizată
printr-o alimentaţie echilibrată şi diversificată. Necesarul
de vitamina C va fi asigurat prin consumul zilnic de fructe
şi legume proaspete, bogate în această vitamină. Cu rare
şi bine justificate excepţii, care sunt de resortul medicilor,
suplimenţii vitaminici sunt inutili.
Substanţele minerale
Mineralele de care organismul are nevoie în cantităţi
relativ mari sunt numite macroelemente. Din categoria
aceasta fac parte: sodiul şi clorul, calciul şi fosforul,
magneziul şi potasiul. Mineralele de care organismul
are nevoie în cantităţi extrem de mici sunt numite
microelemente. Din categoria microelementelor fac parte:
fierul, zincul, iodul, fluorul, cuprul, manganul, seleniul,
cobaltul, cromul, molibdenul.
Rolul mineralelor
Elementele minerale joacă diverse roluri deosebit de
importante pentru organism. Sodiul şi potasiul controlează
absorbţia, distribuţia, reţinerea şi eliminarea apei în şi din
organism. Potasiul intervine în desfăşurarea normală a
activităţii muşchilor.
Calciul şi fosforul sunt elementele care conferă oaselor
rigiditatea caracteristică. Calciul are un rol esenţial în
funcţionarea muşchilor şi a nervilor.
Fierul este un element de primă importanţă pentru
formarea hemoglobinei din globulele roşii.
Iodul este un element esenţial al hormonilor tiroidieni care
influenţează decisiv dezvoltarea intelectuală.
Deşi în cantităţi limitate, mineralele sunt prezente în cele
mai diverse alimente. De aceea, asigurarea unei alimentaţii
variate este condiţia majoră a satisfacerii necesităţilor
organismului.